Dacă nu mi-ar fi fost teamă, astăzi drumul meu ar fi urmat o altă traiectorie…
Dacă nu mi-ar fi fost teamă, aș fi spus o poveste complet diferită despre viața mea de până acum…
Dacă nu mi-ar fi fost teamă, aș fi bifat mai multe reușite, aș fi primit mai multe lecții și aș fi descoperit lumea cu alți ochi…
Dacă nu mi-ar fi fost teamă, aș fi îmbrățișat mai multe adevăruri, despre mine, despre oameni, despre existența întreagă…
Dacă nu mi-ar fi fost teamă, aș fi fost mai îndrăzneață în aspirații și aș fi visat dincolo de vise…
Dacă nu mi-ar fi fost teamă, aș fi fost mai hotărâtă să escaladez munții și mai motivată să privesc, cu răsuflarea tăiată, imaginea zărită doar din vârf…
Dacă nu mi-ar fi fost teamă, nu aș mai fi pierdut timpul departe de tot ce-mi atinge sufletul…
Dacă nu mi-ar fi fost teamă, aș fi vorbit cu glas tare atunci când, tot ce am putut să fac a fost să mă retrag, să închid ochii, să respir…
Dacă nu mi-ar fi fost teamă, aș fi permis oamenilor să se apropie, să mă cunoască, să mă vadă…
Dacă nu mi-ar fi fost teamă, aș fi fost mai empatică, mai caldă, mai puțin nepăsătoare…
Dacă nu mi-ar fi fost teamă, aș fi adus la lumină părți din mine ce trăiesc încă în umbră, în necunoaștere, în speranță…
Dacă nu mi-ar fi fost teamă, aș fi trăit simplu, departe de norme și reguli nescrise care mi-au inhibat firescul…
Dacă nu mi-ar fi fost teamă, aș fi luat primul zbor către Italia…
Dacă nu mi-ar fi fost teamă, nu aș mai fi scris acest articol, cu lacrimi în ochi și nostalgie pentru ceea ce aș fi putut fi astăzi…
Dacă nu mi-ar fi fost teamă, Luisa de azi e prea puțin probabil să fi fost aceeași…
…iar pentru asta, sunt bucuroasă că mi-a fost teamă!
Am simțit teama de multe ori, uneori adânc în stomac, alteori ca un nod în gât și de cele mai multe ori ca o liniște stranie care nu-mi dădea pace.
Am fugit cât mai departe de ea, am păcălit-o, am îndepărtat-o, doar ca să conștientizez că cel mai bine e să fim prietene… nu cele mai bune, dar suficient de apropiate cât să nu ne mai rănim.
Le datorez temerilor mele mai mult decât pare… ele m-au crescut în tăcere, m-au modelat și m-au adus aici. Iar din locul în care mă aflu azi, simt o mândrie sinceră față de cine am devenit.
Pentru unele dintre ele, încă mai simt un fior rece gândindu-mă că ar fi putut fi trenul care oprește o singură dată în gară…
.
.
.
Dacă teama ar fi fost mai puternică, aceste cuvinte n-ar fi părăsit niciodată vâltoarea gândurilor mele.
Acum, mi-ar plăcea să îți aud povestea ta… Ce ai fi făcut dacă nu ți-ar fi fost teamă?