Timpul trece și lasă în urmă o viață complet străină generațiilor ce vor veni…
Timpul trece și înlocuim inevitabil liniștea, simplitatea și viața trăită în acord cu natura… cu zgomotul mașinilor și furia șoferilor blocați în trafic, cu goana după bunuri și cariere, cu viața trăită contra cronometru…
Timpul trece și ia cu el valori, principii, fundamente…
Timpul trece și nu privește înapoi…
Timpul trece iar noile vremuri aduc cu sine mai multă incertitudine, anxietate și teamă decât au trăit vreodată străbunii noștri…
Timpul trece și ne arată încă o dată că viața trăită cu sens e cea trăită împreună, cu iubire, autenticitate și simplitate…
Timpul trece și nu pot decât să mă întreb: cât de necunoscută îmi va fi lumea în care urmașii noștri vor trăi?
Timpul trece și nimeni nu îl poate împiedica…
Timpul trece și trece și continuă să treacă cu pași grăbiți…
Timpul trece și dorința mea de a trăi în natură, ghidat de natură e tot mai mare pe zi ce trece…
Timpul trece și nu face decât să ne arate cât de grăbiți suntem… să facem, să avem și prea puțin să fim…
Timpul trece și odată cu el și obiceiurile românești pe care, cu atâta bucurie, le urmam cu doar câțiva zeci de ani în urmă…
Timpul trece și pare că ia cu el fundamentul umanității: iubirea față de semeni, emoția și empatia, generozitatea și responsabilitatea față de mediul înconjurător…
Timpul trece și aduce cu sine o viață orientată spre individualism, unde fiecare își urmează propriul drum, tot mai departe de ceilalți…
Timpul trece și rămânem tot mai singuri într-o mare de oameni asemeni nouă…
Timpul trece și nu ne putem opune lui…
Timpul trece și munca câmpului, agricultura sau creșterea animalelor sunt departe de a mai fi practicate…
Timpul trece și natura devine un străin în goana noastră zilnică…
Timpul trece și mirosul de cozonaci proaspăt scoși din cuptor devine doar o amintire nostalgică…
Timpul trece și odată cu el și copilăria mea…
Timpul trece și iar eu mă găsesc tot mai des întrebându-mă dacă nu cumva am venit pe lume prea târziu… sau poate prea devreme.
Timpul trece iar eu simt tot mai des că poate aparțin altei vremi, uneia în care sufletul meu s-ar fi simțit mai acasă…
Timpul trece și îmi doresc să ne mai lase și nouă măcar o fărâmă din obiceiurile ce îi aduceau împreună pe cei dinaintea noastră…
Timpul trece și odată cu el și toată durerea femeilor prizoniere în vieți, căsnicii sau contexte de viață care le-au adus mai multă durere decât ar fi trebuit să ducă. Pentru aceasta și multe altele, mă bucur că timpul trece…
Timpul trece și nimic nu mai seamănă cu ce era înainte…
Timpul trece și totul se schimbă…
Timpul trece și uităm să ne întoarcem la rădăcini, la esența vieții umane…
Timpul trece și odată cu el ne pierdem și sensul într-un maraton al dorinței de a fi cine nu suntem…
Timpul trece, lumea a luat-o razna iar eu nu pot decât să mă întreb: care e scopul meu aici și acum?
Timpul trece dar poate nu e prea târziu… să plantăm un copac, să iubim ploaia, să fim liniștea.
Timpul trece dar oare sufletul rămâne?