Ai simțit vreodată că tot Universul tău se învârte în jurul altor persoane? Ai simțit vreodată că ți se taie respirația atunci când ceilalți nu-ți împărtășesc sentimentele, opiniile sau preferă să își petreacă timpul în oricare alt mod în afară de a fi aproape de tine? Ai observat vreodată cum peste zâmbetul de pe chipul tău se așterne o umbră de fiecare dată când oamenii din jur îți mai oferă încă un motiv de a nu mai ramâne?
Ei bine… nu ești singurul! Mai am momente când văd asta în mine și sunt convinsă că în jurul nostru, o mulțime de oameni au parte de aceeași temere, de a nu rămâne solitari într-o lume care pare că spre asta se îndreaptă. Suntem cei mai aproape ne noi înșine și totuși cel mai departe… atât de departe! Însă nu uita, oriunde te va duce viața, tu ești cel care te vei însoți mereu! Relația cu tine însuți este singura pe care o ai de la început și până la sfârșit! Oamenii in în viața noastră, ne bucură sau ne provoacă, ne învață și pleacă atunci când misiunea lor a ajuns la final. Acesta e firescul lucrurilor.
Cum crezi că ar arăta viața ta dacă te-ai iubi pe tine cel puțin la fel cum îi iubești pe ceilalți? Ai înflorii oare asemeni florilor primăvara?
Dezvoltă-te! Bucură-te de propria prezență! Și ține minte că tot ceea ce ai putea avea nevoie vreodată se află chiar în interiorul tău… Descoperă fascinanta lume interioară și lasă-te cuprins de toată dragostea, o dragoste necondiționată și infinită, dragoste venită de la tine… pentru tine. Oferă-ți toată iubirea mai ales atunci când simt că meriți cel mai puțin să o primești. E esențial să îți fii aproape necondiționat!
Perioada aceasta mă găsește în punctul în care învăț să fiu personajul principal al vieții mele, în punctul în care caut drumul de întoarcere spre mine. În această călătorie a cunoașterii, însoțitorul meu de drum e oglinda. Mă privesc și cu iubire analizez fiecare detaliu ce-mi conturează trupul, o simfonie de imperfecțiuni perfecte. Privesc cu blândețe, acceptare, iubire și iertare. Ofer recunoștință pentru tot ceea ce sunt la momentul acesta, și îmi acord răbdare pentru a deveni o variantă mai bună a mea.
Exersez lecția îngăduinței ori de câte ori am ocazia, cu mine și cu cei din jur. Uneori însă ajung la suprafață gânduri năucitoare, emoții dezordonate, anxietăți și bineînțeles frustrări. Le îmbrățișez și pornesc în căutarea răspunsurilor care să mă ajute să depășesc ceea ce nu este în echilibru cu liniștea mea interioară. Cred cu desăvârșire în procesul lăuntric al fiecăruia și conștientizez că fiecare dintre noi avem șansa de a fi mai buni, mai luminoși, mai iubitori.
Am pornit în călătorie! Călătoria spre mine, cea autentică, fericită, împlinită, cea aflată pe calea ei, cea care se descoperă, crește și își împinge limitele la extrem, cea care își valorifică în toată splendoarea sa potențialul divin. E un drum lung și tare încrâncenat. Un drum în care pierzi…oameni, lucruri materiale, părți din tine. Lași în urmă momente, trăiri și bucăți din ceea ce erai până în acel moment. Acele părți care până acum o clipă te conțineau… dar nu o mai fac. Un nou capitol începe. Învăț zilnic să îmi ofer iubire și reînvăț să fac asta de ori câte ori e nevoie. Îmi e teamă? Cu siguranță! Dar acesta e un subiect pe care
îmi doresc să îl expun pe larg într-o altă filă a poveștii mele.
Perioada aceasta mi-a adus în atenție o mare nevoie de a petrece clipe prețioase în conversație tăcută cu mine însămi. Este eliberator! Acelea sunt clipele mele de răsfăț sufletesc, în urma cărora mă descopăr cel mai autentic.
E momentul să lăsăm în urmă barierele ce ne restricționează potențialul! Cunoașterea nu aduce transformare, ci repetiție. Nu există evoluție în familiaritare. Așadar, e momentul să revoluționăm tiparele deja existente. Timpul nu ne mai îngăduie să ne abatem de la scop.
Acum închid ochii și mă las purtată de suflet. Eu sunt acolo unde e el. Sufletul tău unde e acum?