Dragele mele,
Vă scriu dintr-o perioadă aparent benefică dezvoltării și exprimării libere a feminității. Femeile zilelor noastre sunt eroine: cresc copii, susțin familii, muncesc până la epuizare, plătesc facturi, au curajul de a-și urma visurile și pe lângă toate acestea, reușesc să aibă grijă și de sufletul lor. Oare se întâmplă asta cu adevărat?
Care e prețul pe care îl plătesc femeile pentru a se afla în acord cu ceea ce societatea transmite într-un mod toxic? Stres, anxietate, depresie, pierderea părului, acumularea kilogramelor, lipsa poftei de viață, scăderea stimei de sine, boli care nu iartă, îndepărtarea de ceea ce le face sufletul să tresară de entuziasm, lipsa conexiunilor și lista poate continua la nesfârșit.
Ce primesc în schimb, ca mulțumire, femeile zilelor noastre? Infidelitate, lipsă de respect, agresivitate verbală, emoțională și fizică, cuvinte jignitoare, țipete, frică, descurajare, subestimare, înjosire, etichetare… Însă azi, de 8 Martie, cu o floare se face primăvară, nu-i așa?
Sunt atât de mâhnită încât lacrimile curg șiroaie pe chipul meu! Nu voiam să fiu atât de dură în relatări, însă cum pot fi mai dulce când mărturisirile femeilor sunt cutremurătoare: „Am plecat din acea relație ca o coajă a persoanei care eram când am intrat în ea.”; „Nu dădea decât la cap. Avea putere și mă ridica de păr ca pe o păpusă.”?
Aceasta e realitatea pe care o mare parte a femeilor din zilele noastre o trăiesc zi de zi… și oricât de mult ar vrea să se rupă, sunt multe motive dureroase pentru care aleg să nu o facă. Creșterea copiilor în sânul familiei se numără printre cele mai întâlnite, însă oare cum simt copiii toate aceste abuzuri? Sunt mai liniștiți în cadrul unei familii unde agresivitatea pândește la fiecare pas decât în liniștea separării? „Încerc să mi-o amintesc pe mama și nu o văd decât cu șervețele la nas sau cu vânătăi.”, aceasta e declarația unui copil martor al violenței domestice, ajuns la maturitate.
Fiecare suflu al meu poartă dorința ca voi să nu fiți nevoite să treceți prin ceea ce femeile de azi au parte “ca răsplată” la toată dedicarea, implicarea și beneficiile pe care le aduc familiilor și societății. Vreau să cred că firul se rupe aici! Vindecarea se produce, iar voi veți fi libere să trăiți armonios și în acord cu ceea ce sufletul vă dictează.
Însă nu uitați: stabiliți limite și nu lăsați pe nimeni să intre cu bocancii plini de noroi în viața voastră. Doar florile oferite fără vreo ocazie specială, în semn de mulțumire pentru că sunteți, sunt acceptate. Oferiți iubire semenilor voștri și susținere feminină! Fiți una alături de cealaltă și creați comunități unde să nu lipsească încurajarea de a vă exprima feminitatea și spiritul liber… împreună.
Noi am pierdut cu vederea, însă adevărata comoară stă în conexiune, în a fi unul lângă celălalt. Deși am mare speranță, nu văd ca în următoarea perioadă să reușim să recâștigăm comoara pe care am pierdut-o în doar doi ani de “distanțare socială”… Vă revine vouă această misiune și am încredere în abilitatea voastră de a reface totul din cenușă.
Oare dorința aprigă de independență a femeilor de azi are legătură cu nevoia de a demonstra că se pot ridica pe propriile forțe, că sunt îndeajuns de capabile să atingă culmi înalte fără niciun fel de ajutor… mesaj transmis din generație în generație? Oricum ar fi, cert e că au reușit! Femeile sunt eroine!
Bineînțeles, aceasta e doar o față a monedei, o singură perspectivă a feminității din zilele noastre, cea care provoacă cea mai mare durere. Vreau să cred că există multe femei tratate așa cum natura lor o cere: cu blândețe, cu delicatețe, cu iubire și respect. Pun aici presiune pe bărbații zilelor noastre și ale voastre și îmi doresc să le adresez și lor câteva cuvinte din suflet:
Cu siguranță aveți în viața voastră cel puțin o femeie care să preia rolul unei mame, al unei soții sau al unei fiice. Știu că e dificil atunci când toată trauma se rostogolește asemeni unui bulgăre de zăpadă, însă mai știu că fiecare dintre noi ne datorăm nouă și urmașilor noștri o bază curată pe care să își clădească povestea. E cel mai bun moment să mergem împreună, cu îngăduință, respect, empatie și iubire. Dacă femeia alături de care vă petreceți viața e fericită, continuați ca până acum, însă dacă răspunsul e negativ… e timpul să vă priviți în ochi cu sinceritate și să lăsați sufletul, nu ego-ul, să vă conducă într-o conversație plină de sens.
M-am gandit mult cum să închei această scrisoare prin care mi-am vărsat durerea și mi-am ancorat speranța și vreau doar să mai spun atât: mama, bunica, străbunica, stră-străbunica, stră-stră-străbunica etc. revarsă iubire asupra voastră și cu fiecare suflu al ei își ia angajamentul să își aducă aportul pentru ceea ce feminitatea e în esență: iubire!
Tu ce mesaj ai pentru femeile generațiilor viitoare?
Precizări:
1. Acesta nu este un mesaj de învinuire, ci un îndemn către vindecare și unitate, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Mi-am lăsat sufletul să elibereze ceea ce el consideră a fi nedrept. “Povestea” în ansamblu e una labirintică și avem tot timpul în față să o aducem la lumină.
2. Lucrarea mea de licență explorează violența domestică, iar eu aș fi mai mult decât recunoscătoare să împart cu tine partea teoretică a acesteia. Poți să îmi lași un mesaj la zona de contact, pe mail sau oriunde îți este ție bine și îți voi trimite documentul de îndată!